Brandul de ţară, prezentat la Viena

Revista presei: Biroul de Turism al României la Viena a organizat, joi seară, o acţiune de promovare în Austria a ofertei turistice româneşti, la Hotel Imperial de pe Opern Ring, una dintre cele mai selecte zone ale capitalei austriece.

Brandul turistic, sub sloganul “Explore the Carpathian Garden” a fost adaptat pieţei austriece, în limba germană, şi lansează acelaşi mesaj şi invitaţie iubitorilor de turism austrieci, să exploreze grădina carpatică a României, transmite Agerpres. Seara a fost precedată de un seminar de specialitate, de două ore, în care tour-operatori români, care au venit de la Bucureşti să participe la acest eveniment, s-au informat asupra particularităţilor pieţei locale, industriei hoteliere şi a ospitalităţii din Austria.

Secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Răzvan Murgeanu, a fost invitat la seara turistică românească, în care a fost prezentat şi în capitala austriacă noul brand turistic al României, lansat în luna iulie, la Shanghai, în cadrul “Expoziţiei Mondiale 2010″, de ministrul turismului, Elena Udrea.

Directorul Biroului de Turism al României la Viena, Simion Giurcă, a făcut o prezentare multimedia a brandului turistic românesc, în prezenţa unui mare număr de invitaţi, personalităţi politice, manageri de agenţii de turism din România şi operatori de pe piaţa de profil austriacă. Invitaţii s-au delectat cu specialităţi culinare tradiţionale româneşti şi vinuri renumite din podgoriile de la Murfatlar. Potrivit directorului Simion Giurca, numărul turiştilor austrieci care au vizitat România, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2010, a fost de 125.780 de persoane, în creştere cu 2,4 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2009.

Cele mai recente statistici ale Wien-Tourismus (Biroul de Turism al Vienei) arată că în luna octombrie s-a înregistrat un aflux masiv de turişti la Viena, fiind înregistrate 969.000 de nopţi de cazare, în creştere cu 3,7 la sută, faţă de aceeaşi perioadă din 2009. De la începutul anului, la Viena au fost înregistrate 9.117.000 nopţi de cazare, faţă de 8.220.920, în aceeaşi perioadă din 2009. Statistica pe ţări arată că cel mai mare număr de turişti au venit din Rusia şi Statele Unite, celelalte landuri ale Austriei, Franţa, Germania şi Elveţia. O scădere a numărului de turişti s-a înregistrat pe relaţia Japonia, Marea Britanie şi Italia.

Toate categoriile de hoteluri au profitat de pe urma traficului mare de turişti, gradul de ocupare a paturilor fiind de 65,8 la sută, faţă de 59,1 la sută, în 2009. Profiturile nete ale hotelierilor au totalizat 285 milioane euro, în creştere cu 12,3 la sută faţă de 2009.

Sursa: Romania Libera

This entry was posted in Uncategorized and tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.